În memoria Mădălinei Manole, artista care s-a sinucis de ziua ei, doi basarabeni au creat „Balada Mădălinei”!

Traian Vasilcău şi Gheorghe Lupan sunt autorii piesei-manifest în memoria artistei, care vine să facă pace în familia regretatei interprete, dar şi să aducă un mesaj optimist: „Mădălina Manole există, ea trăieşte prin noi, cei care au iubit-o”.

Au lansat piesa după 3 luni, să nu fie acuzaţi că profită de pe urma morţii artistei
Basarabeni de origine, Traian Vasilcău şi Gheorghe Lupan nu sunt începători în lumea muzicii, însă „Balada Mădălinei” a fost piesa aleasă, întâmplător sau nu, pentru lansarea lor. De regretata artistă îi leagă arta, dar şi cumplita tragedie care s-a lăsat odată cu moartea ei. „Mădălina a debutat ca folkistă, stilul în care ne regăsim şi noi. Apoi faptul că a plecat din această lume un talent valoros a fost ca un imbold de a face această baladă”, spune Traian Vasilcău, textierul melodiei. Deşi a scris-o acum 3 luni, piesa a apărut abia nu demult, când apele s-au mai limpezit. „Într-adevăr, am scris versurile în luna iulie, muzica în august, însă am lansat piesa doar în octombrie, ca să nu fim cumva acuzaţi că încercăm să profităm de pe urma morţii sale”, declară Vasilcău. Momentul lansării melodiei mai coincide şi cu revenirea interpretului Gheorghe Lupan în ţară, stabilit de ani buni la Iaşi. „Noi colaborăm din 1987, însă eu am ales pentru o perioadă o altă cale pentru a-mi clădi o temelie asigurată din punct de vedere financiar. Astăzi m-am întors şi vreau să revin la marea mea pasiune”, mărturiseşte compozitorul şi interpretul Gheorghe Lupan.

„E timpul să o lăsăm pe Mădălina să se odihnească”
„Balada Mădălinei” a fost lansată pentru prima dată pe portalul celui mai popular tabloid din România, „Libertatea”. Până acum, piesa a acumulat peste 17 mii de vizualizări, nemaivorbind de cele câteva zeci de site-uri care au preluat-o. „Nu ne-am aşteptat la o asemenea reacţie, suntem mai sceptici de felul nostru. Nici la un număr atât de mare de comentarii pozitive şi încurajatoare”, spune Traian Vasilcău. „Deşi lumea ne spune că plânge, că o ascultă de nenumărate ori şi suferă împreună cu artista, mesajul piesei este unul optimist. Nu avem niciun cuvânt taciturn sau trist în ea. Mădălina Manole există, ea trăieşte prin noi, prin lumea care a iubit-o şi a apreciat-o. Ce s-a întîmplat şi de ce ea ales să plece dintre noi, numai Dumnezeu ştie şi are dreptul să judece”, adaugă Vasilcău. Refrenul baladei, „Nu mă condamnaţi la vină,/ Nu mă omorâţi mereu./ Sunt aceeaşi Mădălină,/ Când mă judecaţi, mi-e greu”, vine ca să pună punct disputelor dintre familia artistei şi să facă pace în sufletul ei. „După moartea Mădălinei Manole, oamenii s-au împărţit în două tabere – cei care o acuzau şi cei care o susţineau. Este timpul să o lăsăm să se odihnească”, spune Gheorghe Lupan.

Vor mai lansa şi alte piese, toate pline de vervă şi melodicitate
După „Balada Mădălinei”, cei doi artişti vor mai lansa şi alte piese, „ţinute în sertar” până acum. „Sunt piese diferite: social-politice, cu tentă militantă, haiduceşti sau colinde. Va fi un album inedit, care o să intereseze şi o să vină cu un mesaj, spre deosebire de majoritatea creaţiilor de astăzi. Sunt cântece scrise de-a lungul anilor, însă actuale, româneşti, pline de vervă şi melodicitate”, ne împărtăşeşte poetul Vasilcău.
Dacă ar putea să-şi definească propriul stil de muzică, l-ar numi simplu – ALTFEL. „Există o filieră din întreg publicul care caută muzica noastră, se interesează. Nu are nicio importanţă numărul lor, important este că ei există şi ne apreciază. Va fi un stil altfel, diferit de ceea ce se întâmplă aici, diferit de ceea ce se întâmplă în România”, mai spune Traian Vasilcău, promiţându-ne că ne vom convinge de autenticitatea pieselor în ajunul sărbătorilor, când cei doi speră să mai pună pe picioare alte trei melodii.

Stela DĂNILĂ
Apropo Magazin

Veronika se hotărăşte să moară, Paulo Coehlo

Oricât de kitch n-ar fi considerată de unii şi...poate chiar o alegere banală pentru alţii, am ales să vorbesc despre una dintre cărţile “născute” din Paulo Coehlo. De mult timp mă gândeam să scriu şi eu câteva rânduri despre una dintre cărţile despre care pot spune că ar merita să fie citite a doua oară. Sinceră să fiu, mi-a fost destul de greu să determin “protagonista” review-ului pe care încerc acum să-l formulez, asta pentru că toate m-au învăţat câte ceva.

“Veronika se hotaraste sa moara” este o carte care trateaza complexitatea lumii si a vietii vazuta prin ochii unei tinere inteligente, aparent dezinhibate social, cu un rol bine definit in grupul de apartenenta dar care...nu-si gaseste rostul in viata.

Paradoxal, ea descopera ca viata merita a fi traita tocmai in momentul in care este pe cale s-o piarda, fiind intotdeauna in asteptarea unei morti care, intirzie sa apara sau refuza sa vina la ora stabilita de medicii din spitalul de psihiatrie unde a fost internata in urma unei tentative de sinucidere care a zguduit Ljublijana. Asta pentru ca, in timp ce mai savura ultimele ore pe care avea sa le mai traiasca, ii aluneca privirea asupra unei reviste care trata situatia tarii ei, a Sloveniei, una dintre cele cinci republici formate in urma divizarii Iugoslaviei. Astfel...politia gasi revista a carui titlu constuise cauza unei tentative de sinucidere a unei fete de 24 ani.
Se trezi in spital, confuza si indignata de faptul ca inca mai vedea cu ochii si simtea pe corpul ei, atingerea medicului. Voia sa moara, nu voia sa mai traiasca asteptind moartea care, dupa spusele medicului trebuia sa survina in urmatoarele 24 de ore ca urmare a unei probleme cardiace provocate de doza de medicamente inghitite.

Cele 24 de ore trecura, si apoi multe alte ore iar moartea de fiecare data o cruta. N-ar fi crezut o clipa ca era perfect sanatoasa pentru ca ideea de iminenta a mortii era mentinuta de catre doctorul Igor, care, prevenea in acest mod instalarea Principiului Amar, principiu care ii face pe oameni sa ajunga intr-un spital de psihiatrie. Doar traind mereu cu realitatea mortii ajungi sa justifici fiecare ora traita, sa te redescoperi si sa patrunzi in frumosul lumii.

Descatusarea si nesatietatea cu care traia fiecare clipa, revolutiile si schimbarile cardinale care se intimplau in firea ei, curajul de a simti si actiona asa cum numai statutul de “nebun” internat in faimosul Villete ar permite au facut-o sa redescopere adevaruri neintelese de ea, “normala” din viata precedenta.

Evadarea impreuna cu un schizofrenic de care s-a indragostit si care, datorita acestei fete a reusit sa se accepte pe sine si sa isi reaminteasca valorile, dorintele si talentul anesteziat si amortit de catre sedativele si numeroasele socuri electrice a culminat cartea ce a constituit subiectul prezentei analize, carte care a reusit sa miste din propriile prejudecati impinzite de ceea ce se numeste a fi “educatie” in spiritul valorilor noastre.

Acestea fiind spuse, Va recomand sa gasiti si sa cititi aceasta carte la care cu siguranta o sa reveniti ori de cite ori veti simti nevoia de un “altceva”...in viata voastra.

Bătrânii uciși în accidentul de la Vorniceni erau cuplul model al satului

Tragedie de neînchipuit în viața familiei Tutunaru din satul Vorniceni, r. Strășeni. Nicolae și Nadejda, ambii trecuți de 80 de ani, erau nu doar un adevărat model pentru cei patru copii ai lor, ci și pentru întreg satul, care le plâng urma. Aceștia au decedat după ce au fost loviți în plin de o mașină, șoferul căreia era în stare de ebrietate și mai are la activ câteva dosare penale.

Nu era duminică sau sărbătoare ca soții Tutunaru să nu meargă la biserică

Nici cancerul sau paralizia nu au reușit să le fure viața. Dimpotrivă, doar i-au făcut mai uniți în fața greutăților și mai încrezători în Cel de Sus. Nu este om în sat să nu-i fi cunoascut pe acești doi bătrâni: el - clopotar de meserie, ea - casnică de mai mulți ani, din cauza invalidității. Cuminți, grijulii și gospodari, soții Tutunaru erau cuplul model al satului.

Au trăit o viață frumoasă, în ograda lor mare în care au educat copii deștepți, iar acum, la bătrânețe, unica alinare le era gălăgia nepoților și credința necondiționată în Dumnezeu. Nu era duminică sau sărbătoare ca cei doi bătrâni să nu meargă la biserică. Moş Nicolae, așa cum abia se mai mișca, își ajuta consoarta să se deplaseze, împingându-i scaunul cu rotile în care era țintuită de câțiva ani. “Am aflat imediat de tragedie și nu puteam să cred. Chiar dacă erau deja bătrâni, nouă ni se părea mereu că au o viață înainte. Se iubeau la fel ca-n tinerețe, ieșeau la plimbare, mergeau la biserică, cred că și cei abia căsătoriți le invidiau armonia. Chiar nu aveau niciun dușman, oamenii aceștia nu erau capabili să facă vreun rău cuiva. De ce i-a luat Dumnezeu, nimeni nu știe”, povestește doamna Nina, consăteanca soților Tutunaru.

Ambii au trecut prin boli cumplite, însă nimic nu le-a spulberat dorința de a trăi

Femeia își mai amintește despre perioada când peste familia Tutunaru s-a abătut parcă o pedeapsă. Întâi matuşa Nadejda, care suferise o paralizie a membrelor inferioare din cauza unei boli cumplite, a ajuns într-un scaun cu rotile. Apoi, la scurt timp, moş Nicolae s-a îmbolnăvit. Iniţial medicii nu puteau să-i stabilească boala bătrânului, însă vestea care a apărut apoi a fost cruntă - acesta suferea de cancer. “Moș Nicolae a pătimit mult din pricina bolii, a stat și țintuit la pat multă vreme. Toată lumea îi dădea șanse slabe de recuperare, însă el era puternic și încrezător. Preotul satului a fost cel care, mai mult ca niciodată, i-a stat alături. Mergea zilnic la spital și îi ținea rugăciuni, cu gândurile îndreptate spre Dumnezeu”, mai spune doamna Nina. Și mare le-a fost mirarea tuturor, când moş Nicolae a învins, la cei peste 70 de ani de atunci, cancerul care intenţiona să-i curme zilele. “A fost un miracol, pe care toți sătenii îl țin minte. Pesemne că preotul a știut cum să mângâie sufletul amărâtului, dar și moș Nicolae nu a încetat nicio clipă să aibă credința că o să-și revină. Vroia să trăiască, să-și vadă nepoții mari și așezați la casele lor. Nu știa bietul om ce năpastă îl așteaptă” , spune femeia, care nici acum nu-și poate reveni din șocul tristei vești.

Și-au găsit ultima suflare unul lângă altul

Și cum viaţa este un adevărat paradox, cei doi credincioși și-au găsit ultima suflare lângă lăcașul sfânt, unde urma să aibă loc slujba de dimineață. Au murit așa cum au trăit întreaga viață, într-un singur suflet. Martorii de la fața locului spun că izbitura a fost una cumplită, însă corpul bărbatului era la doar câțiva metri de сel al femeii. “Scaunul cu rotile era boțit, pantofii - înșirați hăt-colo, însă moş Nicolae era aproape de mătușa Nadejda”, ne-a declarat Maria, care era în preajmă imediat după accident.

Ce-a urmat apoi, acasă la familia Tutunaru, este o dramă fără margini. Lacrimi, durere și regrete pentru două vieți furate de o clipă nemiloasă. Amintirea soților Tutunaru, însă, va rămâne veșnic în sufletele celor care i-au cunoscut, așa cum au fost ei, ca nimeni alții - binevoitori, calzi și atât de plini de dragoste! “Să le fie țărâna ușoară”, spun rudele, familia și toți cei care vor merge, astăzi, să-i însoțească pe ultimul drum spre cimitirul din Vorniceni.

Șoferul care i-a accidentat nu se află la prima încălcare a legii

Îndată după comiterea accidentului, polițiștii au reușit să rețină șoferul, care a fugit de la fața locului, lăsând bătrânii să zacă pe șosea. Potrivit lor, acesta este un consătean al victimelor și se întorcea în acea dimineață de la o cumetrie. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, nu se află însă la prima fărădelege. Acum o lună, infractorul a comis un furt, urmând să facă pușcărie, conform solicitării Procuraturii, însă Judecătoria din Strășeni l-a amendat doar cu 500 u.c, scrie site-ul www.infostraseni.md, cu referire la Serviciul de Presă al Procuraturii Generale. La scurt timp, pe data de 12 octombrie, din cauza conducerii maşinii în stare de ebrietate avansată, pe numele acestuia a mai fost pornită o cauza penală, mai informează site-ul. Potrivit procurorilor, la momentul accidentării soților Tutunaru acesta se afla iarăși în stare de ebrietate, conducând un automobil de model “Opel-Vectra”, pe carosabilul umed, indicatorul vitezei fiind depistat în poziția de 180 km/h. Neglijând indicatorul rutier “Atenție! Trecere de pietoni”, acesta i-a lovit mortal pe Nicolae și Nadejda Tutunaru.

Stela DĂNILĂ

Preselecţia pentru Eurovision Junior – invalidată?

Săptămâna trecută, pe site-ul televiziunii naţionale au apărut rezultatele preselecţiei naţionale pentru Eurovisionul Junior din acest an, împreună cu numele învingătorului, care la 20 noiembrie urmează să plece în Belarus pentru a ne reprezenta ţara.Fără prea multă mediatizare, juriul a hotărât cine este câştigătorul, afişând datele câteva zile mai târziu, ceea ce a stârnit un şir de nemulţumiri din partea persoanelor terţe, care au tangenţă cu acest concurs.

„Interpretarea nu a avut loc live, aşa cum prevede Regulamentul”
Am primit la redacție câteva apeluri telefonice, inclusiv din partea unor profesionişti din domeniul muzicii, în care ni s-a comunicat că rezultatele Eurovisionului ar trebui amânate, din motivul încălcării mai multor reguli de selecţie şi de participare, stabilite de EBU (European Broadcasting Union) şi care sunt valabile pentru toate ţările participante, fără a se face referire la posibilităţile tehnice sau materiale ale ţării.
„În primul rând, este specificat alb pe negru că Eurovision Junior este un concurs de creaţie, nu doar de interpretare, dar majoritatea copiilor au interpretat piesele scrise de persoane străine. Pe lângă aceasta, interpretarea nu a avut loc live, aşa cum prevede regula, ci s-a făcut playback (sau pseudo-live, conform site-ului companiei „Teleradio Moldova” ). Noţiunea de „pseudo-live” nici nu există în vocabularul limbii române, sunt două rădăcini care se exculud automat – fals şi live”, declară sursa care ne-a rugat să fim atenţi la aceste încălcări.

„S-au acordat note care nu au existat în baremul de notare”
Aceeaşi persoană, care s-a aflat în culise pe parcursul desfăşurării repetiţiilor pentru concurs, ne-a mai comunicat că părinţii concurenților s-au aflat alături de ei în scenă, pe când regulamentul prevede ca „părinţii să nu însoţească participanţii în scenă pe niciun moment”.
În ceea ce priveşte procedura de punctare a concurenţilor, şi aici s-au înregistrat abateri de la normă. „Oare nu a atras nimeni atenţia că notele acordate, conform prevederilor, vor fi de la 1 la 12, în afară de nota 9 şi 11? Şi acum uitaţi-vă ce avem noi: plin tabelul de 9 şi 11! Au existat o serie de piese care aveau pasaje în altă limbă decât cea menţionată, inclusiv piesa învingătoare. Iarăşi, nimeni nu a văzut nimic! Nici nu mai pomenesc de contestaţii, care urmau a fi aplicate în decurs de 24 de ore la cancelaria TRM. Şi eu, dacă nu am fost de acord cu rezultatele, pe cine credeţi că am găsit a doua zi, care era duminică, la cancelarie?”, mai atenţionează persoana, care s-a aflat pe parcursul desfăşurării repetiţiilor Eurovision Junior în culise şi susţine că nu este corect să se treacă cu vederea încălcările.

Ştefănel Roşcovan este învingătorul concursului Eurovision Junior
Conform rezultatelor, în acest an, Ştefănel Roşcovan ne va reprezenta la concursul Eurovizion Junior din 20 noiembrie. Băiatul este elev în clasa a VI-a la liceul „Mircea Eliade” şi îmbină cu succes şcoala şi cariera muzicală, adunând o colecţie impresionantă de premii şi trofee de la concursurile naţionale şi internaţionale. „Nu vreau în niciun caz ca observaţiile mele să discrediteze personalitatea lui Ştefănel Roşcovan. El este, într-adevăr, un copil talentat şi toată lumea ştie asta. Am vrut doar să atenţionez publicul asupra unor nedreptăţi, care nu ar fi trebuit să se întâmple, indiferent dacă este vorba de un concurs neînsemnat sau de unul de anvergură”, mai susţine persoana terţă.

S.D.

INCREDIBIL! Are 95 de ani, nu aude, dar e cel mai iscusit clopotar!

Are 95 de ani, abia merge şi nu aude deloc. Cu toate acestea, continuă să bată clopotele bisericii, activitate care o face de-o viaţă şi care-l leagă de Dumnezeu. Recent, la Concursul Clopotarilor, organizat la Briceni, Afanasie Chirilovici din satul Medveja, r. Briceni, a luat un premiu din partea sponsorilor, chiar dacă a lipsit de pe lista participanţilor.

Are o vedere fenomenală

„De domnul Afanasie am auzit adesea, un om cu sufletul curat şi un creştin fără pereche. Bate clopotele de la 15 ani, slujind şi jertfindu-se întreaga viaţă singurei biserici care nu a fost închisă pe timpurile sovietice. E bătrân, şi-a pierdut auzul de mulţi ani şi abia dacă mai poate urca o scară. A ţinut, însă, cu tot dinadinsul să fie prezent la eveniment, chiar dacă nu s-a înscris în lista participanţilor. Am rămas plăcut surprinşi de sosirea lui, dar mai ales atunci când a citit, fără ochelari, diploma pe care a primit-o. Are o vedere fenomenală!”, ne-a comunicat Denis Latâşev, preşedintele juriului. Şi totuşi, cum poate un om fără auz să mânuiască cu atâta dăruire clopotele? „Domnul Afanasie are un talent înnăscut în a bate clopotele. Pentru această măiestrie cel mai important este să simţi vibraţiile produse de sunete, nu să auzi sunetele propriu-zise”, adaugă Denis Latâşev.

Nu are pe nimeni alături

Enoriaşii Bisericii „Înălţarea Domnului” din satul Medeja ne-au mărturisit că lui Afanasie Chirilovici i se mai spune „legendarul clopotar” şi că este un model pentru mulţi localnici. „Ne este milă de el nu pentru că nu aude, ci pentru că nu are pe nimeni lângă el, în afară de alţi oameni ai bisericii. Nu are niciun copil, niciun nepot. Îşi duce zilele singur, abia-abia. Îşi face de mâncare, mai vine pe la biserică, îşi poartă singur de grijă. Toată viaţa a lucrat în agricultură, însă nu prea are ce roade să culeagă acum. Ştim că a primit un premiu simbolic la „Concursul Clopotarilor”. Cu siguranţă merită, căci e un om extrem de cald şi de bun”, ne-a comunicat domnul Ioan Filipovschi, singurul pe care l-am găsit de strajă la biserică.

A primit 500 de lei

Premiul special pe care l-a primit Afanasie Chirilovici din partea parlamentarului Vladimir Ţurcanu a constituit suma de 500 de lei şi jumătate de tonă de grâu de la organizatorii concursului.

Participanţii la concurs au sunat la un set compus din şapte clopote, prezentând juriului câte două melodii ortodoxe cu o durată de 2-3 minute. Alături de bătrânul clopotar, şi-a demonstrat măiestria şi un copil de 11 ani, care a reuşit să impresioneze juriul şi să ia un premiu de 50 de dolari.

„A fost un concurs peste aşteptările noastre, a venit lume multă din toate satele Moldovei, preoţi şi oameni simpli care ştiu să savureze adevărata plăcere spirituală”, ne-a mai spus Denis Latâşev.

Evenimentul a fost organizat cu susţinerea Mitropoliei Moldovei şi cu suportul financiar al familiei lui Nicolae Creţu, originar din satul Halahora-de-Sus, r. Briceni.

Stela DĂNILĂ

La Mulţi Ani, Chişinău!

Chisinaul a fost intotdeauna cartea de vizita a Republicii Moldova. Astazi orasul nostru este cea mai saraca capitala europeana dar si unul din cele mai scumpe orase europene. Infrastructura este invechita, transportul public la pamint. Strainii care vad preturile noastre din magazinele alimentare si industriale se mira cum de supravietuim in aceste conditii.

    Si totusi.. orasul natal este ca si parintele care te creste. Nu ti-l alegi si il iubesti asa cum este- urat, sarac sau umilit. Este singurul din lumea asta pe care il poti numi cu adevarat- "Al tau". Este cel care se regaseste in actele tale, in numele tau si in ceea ce ai mostenit de la stramosi..

La multi ani, Chisinau! 

Noapte bună..

Portretul Meu

Saptamana trecuta am avut grea insarcinare pentru acasa.. Sa facem reportaj-portret al unei colege, astfel incat sa nu pomenim numele ei si lumea sa-si dea seama despre cine este vorba.. Haideti sa vedeti cum arat eu in viziunea autoarei portretului, Natalita Sandu :)

"In aceasta dimineata am venit la Facultate cu o jumatate de ora inainte de prima lectie. Merg somnoroasa pe coridor si zaresc o figura cunoscuta. Este o colega, care, pesemne, ca si mine, s-a trezit astazi cu noaptea in cap. Se apropie de mine cu pasi mici si miscari gratioase ale corpului. Este imbracata simplu, dar elegant, ceea ce-i contureaza propriul sau stil vestimentar. Ma saluta cu o privire calda, si cu un zambet amical, iar in vocea ei simt o nemultumire ca a venit atat de devreme la ore. Fata asta este radianta chiar si atunci cand este suparata, imi spun in gand. Are un nustiu ce si un nustiu cum, ea atrage si cucereste prin frumusetea cu care a inzestrat-o Dumnezeu si prin chipul angelic. Cred ca este idealul multor tineri- talie supla, par lung si negru, ochi patrunzatori. Observ un machiaj simplu, dar care-i scoate in evidenta cele mai frumoase trasaturi ale fetei. 

   "Sa mergem sa servim o cafea, doar mai avem timp", imi spune ea. Discutam cateva minute si imi dau seama ca o cafea are puterea de a deschide sufletele. Stiu ca acest om are multe de spus pentru ca a facut de toate in viata ei. O cunosc de mai bine de doi ani si credeam ca stiu totul despre ea, dar acum inteleg ca nu este chiar asa. Totul contine cam asta: ca s-a nascut cu 21 de ani in urma intr-o frumoasa zi de iarna in luna lui Faur si ca poarta numele unei eroine dintr-un film italian. Dar din ziua nasterii in viata ei s-au intimplat multe lucruri importante care au format-o ca personalitate si care i-au schimbat viata.

  A avut o copilarie linistita cu vacante frumoase la bunici si zile lipsite de griji. A  stiut sa fie moderata in toate si asta a tinut-o departe de conflictele cu parintii si cu cei din jur. Imi spune ca orice persoana care apare macar si tangential in viata ei reuseste sa o schimbe, dar ca exista cineva foarte special care are energia necesara pentr a-i tine ritmul. "Un amalgam de calitati, un izvor de apa vie, care de 20 de ani imi este cea mai buna prietena si verisoara", spune ea cu zambetul pe buze si cu o sclipire in ochi. 

 De mic copil visa sa devina designer vestimentar, dar peste cativa ani a decis ca va fi jurnalista, pentru ca doar asa ar putea afla cine sunt oamenii care stau in spatele cuvantului scris. Acum orice scop pe care si-l propune se transforma intr-o realizare fructuoasa, pentru ca munceste mult si pune suflet in tot ce face. 

  Privirea mea ingheata pe imaginea acestei fete care vorbeste cu atata ardoare despre viata ei. Ma fixeaza cu privirea si completeaza cu gesturi fine fiecare cuvant rostit, ceea ce-mi trezeste si mai mult interesul fata de discutie.

 

   Cu cateva luni in urma s-a intors din Grecia, acolo unde a studiat o jumatate de an. "A fost cea mai deosebita perioada din viata mea, o experienta de neuitat unde am impartasit valori cu alti oameni, dar cel mai important- am invatat sa gatesc!"

  A revenit acasa cu idei, viziuni si planuri noi. Acum isi continua activitatea la ziarul "Apropo", pe care a inceput-o cu mai bine de un an in urma. Dar cel mai mare vis al ei este sa infiinteze o revista pentru femei, avand in acelasi timp, o casnicie fericita si fiind o mama si o sotie exemplara.

  Discutia noastra s-a intrerupt din cauza studentilor galagiosi si abia acum ne dam seama ca s-a terminat prima pereche.."

Seamana cu mine? :)

Plouă..

Afară plouă ca şi toamna şi-i urît,

Mă uit pe geam ca după tine, şi atît.

În mine toate amintirile te-aşteaptă,

De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plîngînd,

În mine nu mai este nici un gînd.

Vreau să trăiesc şi-mi cad din mînă cărţile;

Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mîna ce mi-a-mprăştiat părul şi gîndurile

Îmi amestecă pe carte toate rîndurile.

Rămîn uităndu-mă pe geam ca după tine,

Şi tot aştept pe cineva şi nu mai vine.

Oana Pellea “Jurnal 2003-2009”

Nu sunt dintre cei care se dau în vânt după cărţi de memorialistică a persoanelor care şi-au câştigat astfel celebritatea. Oana Pellea m-a surprins insa plăcut în jurnalul său. Cateva pagini, sase ani si experienţa unei vieţi traite cu rost...

Cu o fineţe şi o pedanterie respectabilă, povesteşte despre ultimii şase ani din viaţa sa, de la moartea  iubitei sale mame. Nu aş fi crezut niciodată că o femeie extraordinară cum este actrita  Oana Pellea se poate simti singură, părăsită, urâtă, neiubită, neînţeleasă..

Câteva rânduri din carte:

 “Ce prostie şi scrisul ăsta, dacă nu poţi să scrii un oftat, atunci la ce serveste? Cum se scrie un oftat sau un urlet sau o lacrimă sau un zâmbet… Nu poţi să le prinzi între semnele astea absurde numite litere”.

“Ce legătură au toate urâţeniile şi toate nedreptăţile şi toate mârlăniile cu viaţa noastră? Dacă ţi se întamplă ceva înseamnă că trebuia să ţi se întample. Nu e vina nimănui. E uşor să găsesti vinovaţi. Nu e vina nimănui. Dacă a existat întâmplarea asta în viaţa mea, trebuie să învăţ ceva din ea. Si am învăţat. Important e să nu mă înrăiesc eu. Să nu mă înnegresc eu.”

Recomand cartea.. E bine să cunoaşteţi un om, un actor, şi dincolo de bliţuri emisiuni şi filme.

O studentă din Moldova e Miss în Italia!

E bine cunoscut faptul că moldovencele sunt femei cu adevărat frumoase şi sunt apreciate pentru farmecul lor oriunde merg. Lilia Dumitraşco (20 de ani) a avut norocul de a fi printre cele şase finaliste ale unui concurs de frumuseţe din Italia, în toamnă urmând să participe la bătălia pentru marele titlu. Deşi este singura fată străină din concurs, Lilia are încredere în propriile forţe.

Pasiunea pentru modelling o are de mulţi ani, încă de pe când lua parte la mici concursuri, ca „Miss Liceu”, „Miss Tabără” şi reuşea de fiecare dată să ajungă pe podium. „Este o fire foarte ambiţioasă şi curajoasă, aşa că nu ne-aam mirat când ne-a
anunţat că vrea să-şi continue studiile la o universitate din Italia. Acum este studentă la Facultatea de Inginerie Gestională la o universitate din Parma, reuşind, totuşi, să-şi facă timp şi pentru marea sa slăbiciune – modelling-ul”, ne povesteşte sora sa mai mare, Veronica.

Este singura străină din marea finală
De la „Miss Tabără”, Lilia a început să se înscrie la adevărate concursuri internaţionale. Despre „Miss Blumare 2010” fata a aflat întâmplător şi nu a ezitat să-şi încerce norocul. „Acest concurs este unul destul de renumit în Italia şi la el poate participa orice fată, indiferent de ţara de origine. A trecut cu succes toate semifinalele şi acum este nespus de fericită că a reuşit să ajungă printre finaliste, mai ales că e singura fată străină. Italiencele sunt frumoase, însă le lipseşte acel „ceva” pe care doar basarabencele îl au”, mai spune Veronica, mândră de succesele surorii sale mai mici.

Îşi petrece toate vacanțele acasă
Luna octombrie va fi pentru Lilia una plină de emoţii. Fata urmează să facă o croazieră pe un vapor în câteva ţări, precum Franţa, Spania şi Tunisia, acolo urmând să aibă loc şi finala concursului. Şase fete, una mai frumoasă decât alta, vor da startul bătăliei pentru cel mai important premiu – contracte cu agenţii de modelling, dar şi faima de a fi învingatoare. Cel mai mare vis al fetei este să participe la „Miss World” şi să-şi petreacă vacanţele acasă, acolo unde se simte cel mai bine. „Acolo este familia, iubitul şi toate persoanele la care ţine. În timp ce toată lumea alege destinaţii exotice, Lilia vine în Moldova ori de câte ori are ocazia”, conchide Veronica.

S.D

Dezastru ecologic pe lacul de la Dănceni

Lacul de la Dănceni, cândva recunoscut pentru panoramele sale peisagistice, nu mai este demult un loc pentru relaxare şi agrement. Neglijenţa oamenilor, şi în special a turiştilor, au adus lacul în condiţii de nedescris. Portalul www.ialovenionline.md scrie că acesta este plin până la refuz de tot felul de deşeuri şi gunoaie, iar localnicilor le este interzis să se apropie de el.

Contactaţi de „apropo”, funcţionari ai primăriei satului Dănceni, r. Ialoveni, declară că nu poartă nicio răspundere asupra acestui dezastru ecologic. „Nu noi suntem responsabili, nu avem chiar nicio atribuţie asupra lacului, chiar dacă acesta se află pe teritoriul Dănceniului. Există un contract semnat cu o persoană fizică, cel ce la moment administrează şi poartă toată responsabilitatea pentru acţiunile şi condiţiile în care se află lacul”, spune o funcţionară de la Primăria Dănceni.
 
Proprietarul declară că vina aparţine oamenilor care se odihnesc acolo
De cealaltă parte, Ion Mereacre, în proprietatea căruia se află lacul, ne-a declarat că unicul lucru pe care îl regretă la moment este carenţa de educaţie a celor care vin să se odihnească. „Sunt dezamăgit că trebuie să umbli non-stop cu făraşul după oameni ca să le strângi mizeria şi că aceştia se dovedesc atât de lipsiţi de educaţie. Noi ne străduim să facem regulă cum putem, însă ne este imposibil să ne facem gardieni. De obicei, mai multe deşeuri se adună la sfârşit de săptămână sau în perioada când lucrătorii sunt în concediu”, ne-a comunicat domnul Mereacre, directorul rezervaţiei de la Dănceni.
Proprietarul lacului a mai precizat că intrarea pe teritoriul lacului este gratuită, însă oamenii nu ţin cont nici de acest fapt. „ Doar pescuitul este cu taxă, în rest totul este gratuit. Daţi-le voie la oameni să vină să se relaxeze, să facă frigărui, să petreacă împreună cu prietenii şi familia, că îţi distrug totul într-o clipă”, a conchis, dezamăgit, proprietarul.

S.D

Un bărbat din satul Larga, Briceni îi propune lui Vlad Filat o nouă metodă de reparație a drumurilor!

             

              Un locuitor al satului Larga, raionul Briceni îi propune premierului Vlad Filat o nouă metodă de reparaţie a drumurilor din Moldova. Grigore Bejenaru (57 de ani) ne asigură că metoda sa este nouă şi deloc costisitoare. Iar dacă se va dovedi că este şi eficientă, îi cere premierului Republicii Moldova să îl ajute să îşi patenteze ideea!

„Este de ştiut faptul că drumurile din Moldova sunt într-o stare deplorabilă. Propun o metodă nouă, ieftină, simplă, rapidă şi trainică de reparaţie capitală a suprafeţei drumurilor asfaltate. Cheltuielile materiale vor fi foarte mici, iar procentajul reuşitei îl estimez la 90-95 %”, explică bărbatul, constructor de profesie.
Grigore Bejenaru susţine că metoda pe care o propune nu este inventată de el şi că pe timpurile sovietice se folosea în unele state. Astăzi, doar Ucraina mai apelează la aceste tehnici, reuşind să economisească foarte mulţi bani. „Mă consider un om normal la cap, păcătos ca şi majoritatea, iar cu psihicul nu am avut probleme”, ţine să adauge inventivul constructor.

Cheltuielile nu vor depăşi suma de 75.000 de lei
În ce constă, totuşi, această metodă ingenioasă şi salvatoare pentru drumurile noastre? Iată ce ne propune domnul Bejenaru: „La începutul anului 2010 am aflat din mass-media că fondul rutier pentru acest an este de 60.000 de lei pentru 1 km de drum, fond prevăzut pentru acoperirea gropilor, curăţarea zăpezii şi marcaj. Cheltuielile pe care le propun eu vor fi numai pentru bitum, aproximativ 75.000 de lei. Mecanismul va fi o freză cu lăţimea de prelucrare de 1-1,2 m. Această freză necesită o reutilare simplă şi ieftină, fără a modifica construcţia ei. Stratul depus va rezista 10-15 ani, iar drumul va deveni neted, fără gropi şi crăpături”, este convins bărbatul.

A scris mai multor deputaţi parlamentari
Şi ca să fie şi mai convingător, Grigore Bejenaru propune să îi fie testată ideea pe o porţiune mică şi cere, neapărat, să asiste la experiment. El spune că s-ar descurca să facă echipă cu doar 4-5 drumari.
Bărbatul ne-a mai dezvăluit că s-a săturat să bată la uşi închise şi de aceea s-a hotărât să vorbească cu jurnaliştii, în care are încredere. „M-am adresat vouă, jurnaliştilor, având convingerea că voi primi un răspuns. Anterior am contactat patru deputaţi parlamentari, dar toţi au fost total indiferenţi la propunerea mea. Nu este o aberaţie, ci o tehnică sigură, care va ajuta să economisim miliarde de lei şi să avem drumuri total reînnoite în doar 4-5 ani”, mai adaugă domnul Bejenaru.

La Briceni, drumuri astupate cu praf
Bărbatul din Larga mai spune că drumurile din localitatea sa se repară doar înainte de vizita vreunei persoane importante. „În ultimii 8-9 ani, de când am trecut la raioane, unele gropi din sat au fost astupate cu praf de pietriş, care era spălat la prima ploaie. Motivul acestui „fenomen” era vizita primelor două persoane a ţării în sat. Ultima dată am avut parte de reparaţii în perioada campaniei electorale din vara trecută, când Preşedintele Republicii Moldova a sosit cu elicopterul la marginea satului. Voi aţi fost vreodată în Africa? Acolo drumurile sunt mai bune decât la Briceni!”, susţine, mai în glumă, mai în serios, bărbatul, precizând că nu doreşte absolut nicio remunerare dacă ideea sa va da roade. „Vreau doar să fiu auzit!”, conchide Grigore Bejenaru.



Stela DĂNILĂ

Mai multe detalii, pe www.apropomagazin.md

Filmul „Nunta în Basarabia”, inspirat din propria nuntă a regizorului Napoleon Helmis

           Cunoscut în lumea filmului românesc pentru „Italiencele”, regizorul Napoleon Helmis sau Nap Toader, după cum apare pe genericul filmelor, este un om deschis și sincer. Inspirându-se din propria nuntă, pelicula-ficţiune „Nuntă în Basarabia”, a carei lansare va avea loc astăzi la Chișinău, are menirea de a șterge opiniile preconcepute, dar și de a binedispune publicul.
„Un film dulce-amar, negru și alb”

„Am vrut să spun o poveste, nu să fac un film”, mărturisește Napoleon Helmis despre originea ideii peliculei „Nuntă în Basarabia”. Având ca sursă de inspirație propria experienţă de viaţă, regizorului nu i-a fost greu sa pătrundă în esențe și substraturi la care alții nu avuseseră acces anterior. „Sunt căsătorit cu o basarabeancă şi documentarea pentru acest film am început-o încă de la propria nuntă, pe care am consumat-o în Basarabia. O nuntă frumoasă, unde liricul s-a împletit cu comicul și lumea s-a bucurat de viaţă. Cunoscând, în acelaşi timp, foarte bine acel spaţiu cultural, erau îndeplinite toate condiţiile pentru a scrie un scenariu, iar pe de altă parte, niciun regizor român nu a mai exploatat până acum acest subiect”, povestește Napoleon Helmis. „Un film dulce-amar, negru si alb. Trist si vesel în același timp”, conchide regizorul.

„Simt uneori că pericolul paşte Basarabia”
Deși „Nuntă în Basarabia” este o poveste fictivă, Nap Toader este de părere că aceasta poate deveni o realitate într-o societate găunoasă. „Este, într-adevăr, o istorie fictivă, însă care poate deveni reală într-o lume bolnăvicioasă în care predomină prejudecățile și intoleranţa. Sunt astfel de locuri pe planetă  și uneori simt că pericolul pândește și  Basarabia. Oameni care vorbesc româna, rusa, ucraineana, turca, bulgara, sunt îndreptați unii împotriva altora de către oportuniști care agită spiritele doar ca să stăpânească și să-și atingă propriile interese meschine”, este de părere Napoleon, care spune că a fost o plăcere să muncească împreună cu oameni talentați de la noi la filmarea peliculei. „Am întâlnit la Chișinău oameni deosebiți, care au pus mult suflet şi entuziasm în munca lor.  Nu știu câți bani au primit. Prea puţini, pentru ajutorul pe care mi l-au dat.  A fost șansa filmului, asta a compensat și a făcut posibil filmul.  Mulțumiri tuturor,  indiferent de grai sau de limba pe care o vorbesc ”, mai spune regizorul.

Un soț iubitor și un profesor-model
Un profesionist în jocurile actoricești, Napoleon Helmis este în familie un soț iubitor și un profesor-model pentru studenții săi de la regie. „Dacă am timp, mai pun mâna pe un aspirator,  pe un cos de gunoi,  pe un burete de spălat vase.  Gătesc peşte. Mă sperie complexitatea mașinii de spălat. Nu calc, am uitat odată fierul de călcat în priză. Uneori dansez cu soția mea pe o muzică pe care n-o mai poate auzi nimeni, niciodată”, ne mărturisește acesta. Cât despre studenții săi, Napoleon spune că este un chin pentru el să le dea note. “Nu-mi place să dau note studenţilor,  examenele notate mă chinuie enorm. Dacă ar fi după mine, le-as da tuturor doar o diplomă cum că au trecut prin școala de cinema. Măiestria va sta în mintea, spiritul, comportamentul și filmele lor. Îmi place să mă cred un frate mai mare,  plecat mai de vreme de-acasă,  care încearcă să-i antreneze pentru ce va urma și să nu uite că poate avea în faţă personalități în formare, care în scurtă vreme s-ar putea să schimbe lumea din jurul lor în mai bine”, mai spune Nap Toader.

Stela DANILA

Articolul complet, îl puteţi vizualiza aici