Cele mai frumoase iubiri

V-ati gandit vreodata ca povestea dumneavoastra de dragoste, mai fericita sau mai trista, poate deveni subiect de carte?

Ca mii de femei din lumea asta se pot regasi in cuvintele voastre, scrise pe un blog intr-un moment de incrancenare in care simteati nevoia sa impartasiti cuiva fericirea sau durerea voastra?

Ei bine, Alice Nastase, redactor-sef al revistei Tango, a strans cele mai frumoase povesti de dragoste primite de la cititoarele sale si le-a legat intr-un volum.

Astfel, au prins viata “Cele mai frumoase iubiri”, traite cu patima si scrise cu har de Alice Nastase, Simona Catrina, Aurora Liiceanu, Oreste Teodorescu, precum si de alti editori consacrati, colaboratori pretiosi si cititori talentati ai revistei Tango.

Iata ce spune autoarea, in prefata cartii: "“Primeam la redactie povesti de dragoste impresionante in care m-am regasit intr-o forma sau alta. Pe unele le-am citit zambind, pe altele cu ochii incarcati de lacrimi si pot spune cu sinceritate ca pe multe dintre ele am fost invidioasa".

Am citit cartea pe nerasuflate. Sunt povesti de viata, povesti care oamenii le-au trait, si, in mod altruist, le-au impartasit cu altii.

V-o recomand.

Veronika se hotărăşte să moară, Paulo Coehlo

Oricât de kitch n-ar fi considerată de unii şi...poate chiar o alegere banală pentru alţii, am ales să vorbesc despre una dintre cărţile “născute” din Paulo Coehlo. De mult timp mă gândeam să scriu şi eu câteva rânduri despre una dintre cărţile despre care pot spune că ar merita să fie citite a doua oară. Sinceră să fiu, mi-a fost destul de greu să determin “protagonista” review-ului pe care încerc acum să-l formulez, asta pentru că toate m-au învăţat câte ceva.

“Veronika se hotaraste sa moara” este o carte care trateaza complexitatea lumii si a vietii vazuta prin ochii unei tinere inteligente, aparent dezinhibate social, cu un rol bine definit in grupul de apartenenta dar care...nu-si gaseste rostul in viata.

Paradoxal, ea descopera ca viata merita a fi traita tocmai in momentul in care este pe cale s-o piarda, fiind intotdeauna in asteptarea unei morti care, intirzie sa apara sau refuza sa vina la ora stabilita de medicii din spitalul de psihiatrie unde a fost internata in urma unei tentative de sinucidere care a zguduit Ljublijana. Asta pentru ca, in timp ce mai savura ultimele ore pe care avea sa le mai traiasca, ii aluneca privirea asupra unei reviste care trata situatia tarii ei, a Sloveniei, una dintre cele cinci republici formate in urma divizarii Iugoslaviei. Astfel...politia gasi revista a carui titlu constuise cauza unei tentative de sinucidere a unei fete de 24 ani.
Se trezi in spital, confuza si indignata de faptul ca inca mai vedea cu ochii si simtea pe corpul ei, atingerea medicului. Voia sa moara, nu voia sa mai traiasca asteptind moartea care, dupa spusele medicului trebuia sa survina in urmatoarele 24 de ore ca urmare a unei probleme cardiace provocate de doza de medicamente inghitite.

Cele 24 de ore trecura, si apoi multe alte ore iar moartea de fiecare data o cruta. N-ar fi crezut o clipa ca era perfect sanatoasa pentru ca ideea de iminenta a mortii era mentinuta de catre doctorul Igor, care, prevenea in acest mod instalarea Principiului Amar, principiu care ii face pe oameni sa ajunga intr-un spital de psihiatrie. Doar traind mereu cu realitatea mortii ajungi sa justifici fiecare ora traita, sa te redescoperi si sa patrunzi in frumosul lumii.

Descatusarea si nesatietatea cu care traia fiecare clipa, revolutiile si schimbarile cardinale care se intimplau in firea ei, curajul de a simti si actiona asa cum numai statutul de “nebun” internat in faimosul Villete ar permite au facut-o sa redescopere adevaruri neintelese de ea, “normala” din viata precedenta.

Evadarea impreuna cu un schizofrenic de care s-a indragostit si care, datorita acestei fete a reusit sa se accepte pe sine si sa isi reaminteasca valorile, dorintele si talentul anesteziat si amortit de catre sedativele si numeroasele socuri electrice a culminat cartea ce a constituit subiectul prezentei analize, carte care a reusit sa miste din propriile prejudecati impinzite de ceea ce se numeste a fi “educatie” in spiritul valorilor noastre.

Acestea fiind spuse, Va recomand sa gasiti si sa cititi aceasta carte la care cu siguranta o sa reveniti ori de cite ori veti simti nevoia de un “altceva”...in viata voastra.

Oana Pellea “Jurnal 2003-2009”

Nu sunt dintre cei care se dau în vânt după cărţi de memorialistică a persoanelor care şi-au câştigat astfel celebritatea. Oana Pellea m-a surprins insa plăcut în jurnalul său. Cateva pagini, sase ani si experienţa unei vieţi traite cu rost...

Cu o fineţe şi o pedanterie respectabilă, povesteşte despre ultimii şase ani din viaţa sa, de la moartea  iubitei sale mame. Nu aş fi crezut niciodată că o femeie extraordinară cum este actrita  Oana Pellea se poate simti singură, părăsită, urâtă, neiubită, neînţeleasă..

Câteva rânduri din carte:

 “Ce prostie şi scrisul ăsta, dacă nu poţi să scrii un oftat, atunci la ce serveste? Cum se scrie un oftat sau un urlet sau o lacrimă sau un zâmbet… Nu poţi să le prinzi între semnele astea absurde numite litere”.

“Ce legătură au toate urâţeniile şi toate nedreptăţile şi toate mârlăniile cu viaţa noastră? Dacă ţi se întamplă ceva înseamnă că trebuia să ţi se întample. Nu e vina nimănui. E uşor să găsesti vinovaţi. Nu e vina nimănui. Dacă a existat întâmplarea asta în viaţa mea, trebuie să învăţ ceva din ea. Si am învăţat. Important e să nu mă înrăiesc eu. Să nu mă înnegresc eu.”

Recomand cartea.. E bine să cunoaşteţi un om, un actor, şi dincolo de bliţuri emisiuni şi filme.